Efectul Dunning-Kruger – de ce incompetenţii sunt promovaţi?

Efectul Dunning-Kruger, numit şi efectul de supraîncredere/supraapreciere, denumeşte un mecanism de gândire care generează o eroare de autoevaluare, în virtutea căreia persoanele ignorante, incompetente îşi apreciază nivelul de inteligenţă, de cunoaştere şi de competenţă ca fiind cu mult mai ridicat decât în realitate. Sau, dacă l-am cita pe celebrul scriitor germano-american, Charles Bukowski, “Problema acestei lumi este că oamenii inteligenţi sunt plini de îndoieli, în timp ce cei mai proşti sunt plini de încredere, în toate împrejurările”.

Efectul Dunning-Kruger este demonstraţia ştiinţifică a unui adevăr pe care fiecare dintre noi îl poate constata în viaţa de zi cu zi, în epoca actuală şi mai ostentativ şi generalizat, şi despre care personalităţi remarcabile, oameni de ştiinţă, filosofi, artişti, din epoci diferite, s-au exprimat în ziceri devenite celebre. În antichitate, Aristotel, observând lumea şi meditând asupra ei, era convins că “Ignorantul afirmă, savantul se îndoieşte, iar înţeleptul reflectează”, Confucius, la rândul lui, cu patru secole i.Hr., considera că “Adevărata cunoaştere este a-ţi şti dimensiunea ignoranţei”, Charles Darwin, în secolul al XIX-lea, remarca, dezamăgit, că “Ignoranţa generează mai des încredere decât cunoştinţele”.

Împrejurarea care i-a intrigat pe Dunning şi Kruger şi care i-a condus spre cercetări mai aprofundate a fost aceea că, în 1995, au aflat, din întâmplare, cum un infractor a putut să spargă o bancă în plină zi, fără să poarte mască şi fără alte măsuri de precauţie. A fost prins foarte repede, fiind uşor de recunoscut, iar declaraţia lui a fost stupefiantă, în sensul că a mărturisit că îşi dăduse cu suc de lămâie pe faţă şi a fost convins că, în felul acesta, a devenit invizibil pentru camerele de supraveghere.

Înainte de această întâmplare, autorii efectului Dunning-Kruger mai făcuseră şi alte observaţii în legătură cu diverse competenţe sau incompetenţe ale sportivilor, conducătorilor de autovehicule sau în legătură cu capacitatea unor oameni din diverse categorii sociale de înţelegere a unui text, care conduceau, toate, spre aceleaşi ipoteze:

  1. Persoanele incompetente tind să îşi supraestimeze nivelul de competentă.
  2. Persoanele incompetente nu pot să recunoască nivelul de competentă al celor cu adevărat competenţi.
  3. Persoanele incompetente nu îşi dau seama de incompetenţa lor.
  4. Dacă o anume situaţie (studiu, formare, exerciţiu etc.) conduce spre o ameliorare semnificativă a nivelului de competentă al unei astfel de persoane, aceasta ar putea recunoaşte şi accepta lacunele anterioare.
%d blogeri au apreciat: